Cel mai invaziv mod prin care autoritățile americane vor să-i spioneze pe cetățeni

Cel mai invaziv mod prin care autoritățile americane vor să-i spioneze pe cetățeni
Publicat: 17/02/2014, 09:59
Actualizat: 29/07/2014, 19:28

Scopul cercetării este de a detecta, analiza și clasifica trăsături unice pe care autoritățile le vor putea folosi pentru a „identifica și localiza anumiți indivizi și grupuri de persoane”, pornind de la „nivel molecular, celular și de genom”, potrivitwnd.com.

Persoanele vor putea fi urmărite prin detectarea „anumitor caracteristici de interes operativ”, iar datele obținute vor sta la baza culegerii de informații de către autoritățile militare americane.

Autoritățile americane, prin AIR Force Research Lab (AFRL), sunt în căutarea de asistență din domeniul privat pentru a transforma în realitate această „semnătură biologică”, potrivit portalului menționat.

Sistemele de care dispun în prezent autoritățile „sunt ideale pentru identificarea și urmărirea aeronavelor și vehiculelor, dar mai puțin capabile să identifice și să urmărească persoanele”, se arată într-un document al Broad Agency Announcement (BAA).

O a doua componentă a inițiativei AFRL este un program (Human Trust and Interaction Program) care va presupune desfășurarea de activități de cercetare între relațiile persoană-persoană și persoană-mașină.

Acest program implică mai multe sub-domenii, inclusiv unul denumit „Încredere și Suspiciune” care se va concentra pe „recunoașterea activităților suspecte în spațiul cibernetic”. Acest segment va examina date inclusiv disponibile pe rețelele sociale.

În total, AFRL susține că anticipează acordarea de trei sau patru contracte cu o valoare de aproximativ 50 de milioane de dolari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Avocatul Adrian Cuculis, noi detalii despre reluarea procesului în care este judecat Vlad Pascu: „Lucrurile...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin este...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
România se scufundă economic. Românii vor simți în buzunar
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×